“Nu numai că nu ezit o milisecundă înainte de a sări în ajutor, dar îmi amintesc cu drag emoţia pe care am simţit-o anul trecut în acest platou, aşa că atunci când mi s-a propus să am propria mea transmisiune, live, pe site-ul a1.ro de la gală am fost extrem de încântat. Vom fi 5 ore în direct, un efort uriaş, pe care sunt sigur că Dumnezeu mă va ajuta să îl trec cu bine!”, a mărturisit Dorian Popa, care mai spune: „Vom cunoaşte poveşti cu o încărcătură emoţională deosebită, pentru că îi voi invita pe colegii mei prezenţi la Ajut eu! să ne vorbească despre oameni şi contexte care i-au ajutat în momentele de cotitură din vieţile lor. Aşa că vă invit ca duminică, pe 29 noiembrie, începând cu ora 14:00, să fiţi alături de noi atât pe site-ul a1.ro, cât şi pe Antena 1!”.
Emoţie #deneoprit, noroc #deneoprit, români #deneoprit, acestea sunt coordonatele sub care telespectatorii vor petrece timp de trei zile alături de vedetele Antena 1. Petrecem împreună o zi importantă din istoria României și dăruim aniversarea de 27 de ani de Antena 1 tuturor românilor care își doresc să trăiască emoția binelui.