Cântăreţul britanic a urcat pe scena improvizată pe stadionul Luzhniki din Moscova, înaintea partidei inaugurale dintre Rusia și Arabia Saudită, și a arătat degetul mijlociu la cameră, chiar în timp ce interpreta piesa „Rock DJ”. Potrivit presei internaţionale, cântăreţul ar fi spus „Am făcut asta gratis”.
Rușii s-au scandalizat după ce în urmă cu doi ani erau hotărâți să nu-l mai primească în țara lor, iar FIFA a retras rapid de pe net toate filmările care includ dovada – reclamând drepturi de autor. Într-un comunicat trimis The Hollywood Reporter, Fox a transmis: „Ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale 2018 a fost un eveniment produs de o terţă parte şi difuzat live de Fox. Întrucât a fost difuzat live, nu aveam cum să ştim ce se va întâmpla în timpul recitalului lui Robbie Williams şi ne cerem scuze”.
Cupa Mondială de fotbal, găzduită în premieră de Rusia, se va încheia pe 15 iulie.