E drept că meseriile unora nu diferă cu foarte mult de activitatea pe care o desfășoară azi. Este cazul lui Bruno Mars, care a fost DJ într-un Mall, înainte de a deveni cântărețul de azi.
Pharell Williams a bătut la tobe într-o formație, până când cineva i-a descoperit potențialul, într-un show de talente.
În cazul lui Jim Carrey, lucrurile stau cu totul și cu totul altfel! Unul din cei mai mari actori în viață, la momentul acesta, a plecat de la munca de jos. Actorul a fost om de serviciu, în cadrul unei fabrici.
Chiar dacă religia lui de acum nu e cea învățată la șoală, Tom Cruise a vrut să devină preot. Asta până când a fost prins cu alcool și rugat să renunțe la facultate.
Kanye West e un împătimit al modei, dinainte de a deveni celebru. Până atunci, artistul a vândut haine într-o reprezentanță ”The Gap”.
Chiar dacă astăzi, cel mai probabil, diva nu mai ridică niciun ac, până să devină celebră, Beyonce a lucrat și ea, în salonul de înfrumusețare al mamei sale.
Lui Gwen Stefani, parcă i se potrivește cel mai bine vechiul job. Înainte să devină cunoscută, artista a vândut… înghețată.
Ei bine, acum intrăm în categoria ”Alimentație publică”, unde avem două celebrități ce au purtat, fără rușine, șorțurile McDonald’s, înainte să dea succesul peste ei. Este vorba despre Pink și actorul James Franco.