Andreea Bălan a depășit 700.000 de prieteni pe Instagram și a simțit nevoia să le mulțumească tuturor celor care au apăsat butonul de follow. Însărcinată în luna a opta, artista și-a scris pe burtică 700K și a postat fotografia pe Instagram, însoțită de mesajul: ”Dragii mei, m-ați făcut foarte fericită pentru că am atins pragul de 700 000 de followeri aici pe Instagram! Vă mulțumesc mult și vă iubesc! Bebelina dansează în burtică”.
Andreea urmează să aducă pe lume o fetiță la începutul lunii martie. Artista și soțul ei mai au împreună o fetiță de doi ani, pe Ella, care va fi în curând surioara mai mare din familie.