Antonia, Akim și Dominic sunt totul pentru Alex Velea, iar artistul nu putea să rateze ocazia să își facă tatuaje pentru ei. Fie că și-a desenat chipurile lor sau și-a scris pe piele cu cerneală permanentă datele lor de naștere, Velea are câteva tatuaje cu totul și cu totul speciale. Chiar dacă nu face un subiect din tatuajele pe care le are, din când în când, lasă la vedere câte unul cu totul și cu totul special.
Alex a postat pe Instagram o fotografie în care i se vede tatuajul cu chipul Antoniei, de pe picior, și cel cu Dominic, de pe mână. Artistul s-a folosit de poză pentru a le da celor care îl urmăresc vestea că pregătește un proiect beton. El și Antonia se află în vacanță în acest moment: au fugit de toamna din București și se relaxează într-un resort din Turcia.