„Flacăra mea geamănă” reprezintă esența acestui EP, fiecare piesă lansată având un nou nivel de intensitate muzicală, către o zonă extrem de sensibilă și intensă din punct de vedere al experiențelor, acestea urmând să fie lansate o dată la două săptămâni până la finalul verii.
Piesa a fost scrisă și compusă de Florian Rus, Bogdan Todor și Alexandru Turcu, producția finală fiind realizată de către Alexandru Turcu.
„> vorbește despre pasiune. Despre oameni care ard la fel, se oglindesc sufletește și despre dependența pe care o dă o astfel de întâlnire”, a declarat Florian Rus.
Florian Rus este unul din cei mai căutați compozitori din România. În 2019, a lansat împreuna cu Mira piesa care a avut cele mai multe difuzări la radio din acel an cu 10 săptămâni de locul întâi – „Străzile din București”. La sfârșitul anului 2021, Florian a lansat alături de JO piesa „Dacă m-ai iubit cândva”, care s-a bucurat de sprijinul celor mai mari radiouri din țară, încă de la lansare. Recent, noul single „Partea mea de vină” se bucură de un real succes, fiind prezent în toate playlisturile radiourilor și în Top 10 Weekly Radio Charts Media Forest săptămâni la rând.