Do Not Sell My Personal Information
Home // Arhiva // First look. Cel mai popular serial de pe Netflix revine cu sezonul al doilea. Un personaj extrem de iubit dispare din serial

First look. Cel mai popular serial de pe Netflix revine cu sezonul al doilea. Un personaj extrem de iubit dispare din serial

Cel mai vizionat serial de anul acesta de pe Netflix revine cu sezonul al doilea. Povestea familiei Bridgerton merge mai departe, iar fanii aștepată cu sufletul la gură să vadă ce se mai întâmplă. Avem, totuși, și o veste proastă pentru iubitorii seriei: unul dintre cele mai iubite personaje din prima parte nu va mai apărea în continuarea poveștii. 

Publicat: 28 septembrie 2021, 7:08

Serialul ”Bridgerton” a apărut la începutul acestui an pe Netflix și aproape jumătate dintre cei care au cont pe platformă l-au văzut. La scurt timp după încheierea primei serii, cei de la Netflix au făcut anunțul așteptat de toată lumea: Lady Whistledown a dezvăluit că mai urmează cel puțin două sezoane și că echipa de producție a bătut palma deja cu cei de la Netflix. În primăvară au început filmările pentru cel de-al doilea sezon, iar acum a apărut primul teaser pe internet.

This is insane! Un joc din serialul ”Squid Game” a devenit viral pe TikTok. Cum se joacă?

Se pare că sezonul doi se va concentra asupra unui alt personaj: Anthony Bridgerton, care își caută jumătatea. În primul sezon, în centrul atenției au fost Daphne și Ducele de Hastings, iar cel din urmă a făcut multe domnițe să suspine atât când l-au văzut în serial, cât mai ales după, atunci când actorul Rege-Jean Page a anunțat că a încheiat colaborarea cu echipa de producție și că nu va mai apărea în sezoanele viitoare. 

”Bridgerton” a fost vizionat de peste 80 de milioane de abonați și a stabilit recorduri de audiență încă din prima lună de când a fost încărcat pe platformă. Sezonul al doilea va apărea undeva în 2022, iar primele imagini ne dau indicii despre încercarea lui Anthony de a cuceri o tânără domniță, în vederea căsătoriei, ca să păstrăm nota serialului. 

PARTENERI