Fii pe fază! TOP 10 lucruri pe care TREBUIE să le eviți pe FACEBOOK!

Facebook a devenit parte din viața noastră din ce in ce mai mult, dar unii exagerează și ajung să fie penibili. Sunt unele lucruri care nu se fac pe facebook, fiind un loc public, lucruri care te pot compromite pe viitor.

Publicat: 3 mai 2018, 11:56

Am realizat pentru voi un ghid de socializare pe Facebook de care toată lumea ar trebui să tină cont, indiferent de cât de popular este, de cât de bine sau rău (crede că) arată, de câți prieteni sau followers are.

1.Nu vă faceți cont comun, gen Maricela și Mugurel Popescu. Motivul e clar. E peste penibil. Dacă vor avea și copil, ce se va întâmpla, vor modifica în Maricela, Mugurel și bebe Eusebiu Popescu?

2.Evită să îți pui la secțiunea Job/Work Șef la buzunarul lui Tata, Șeful la bani, Patron la mine acasă, etc. Toate acestea sunt sinonime cu șomer sau faptul că nu ai fost în stare să te angajezi nicăieri nu e nicio dovadă de șmecherie.

3.Să faci exces de hashtag-uri. De exemplu, un status care arată cam așa : Plouă! #NuMaiSuportVremeaAstaSiVreauSaIasaSoareleSiSaMergInTricouPeStrada #CeleMaiCoolPozeEver #VreauSoarePlajaDistractie #BeauCuPrieteniiMei

 

4.Nu folosi prea multe filtre de instagram, photoshop sau alte artificii artistice de prin aplicații pentru că asta poate însemna ori că ești prea urât/a ori foarte urât/a.

5.Nu îți da like la propriul status. Da știm, ai dat din greșeală! E ca și cum nu ești sigur că îți place ce ai postat, dar după ce a apărut pe facebook, vai uite o poză cu mine, ce bine arăt, să îmi dau un like că merit!

6.Statusurile cu greșeli gramaticale sunt criminale, practic, acest lucru te va compromite total. Cratime lipsă, dezacorduri între subiect și predicat, etc sunt foarte evidente și mai bine să fii urât decât analfabet. Vezi punctul 4.

7.Nu te lăuda pe facebook că ți-ai luat vreun ceas sau vreo geantă Louis Vuitton. Nu e ca și cum followerii tăi vor vedea acest lucru și vor aplauda încântați noile tale achiziții. Da, ai ghicit nu le pasă deloc despre aceste aspecte.

8.Nu da share pe profilul tău la pagini cu concursuri fake, gen câștigi o vilă în Pipera dacă comentezi cu Partikip. Te vei face de râs în mod ireversibil pentru naivitatea excesivă.  

9.Îți plac citatele și pagina ta de facebook e plină de profunzime desi in viata ta ai citit doar apometrele sau contorul electric. Nu e bine, e penibil. Dacă pui citate din Kant, Nietzsche nu te face un filosof ci doar un superficial care se mulțumește cu puțin, cu un paragraf dintr-o operă.

10.Când nu îți folosești numele real, ci o poreclă sau mai rău o poreclă de genul Ionică Briliantul-amantul tău, Bossulica Mondialul, Dulcika Tha, etc.

 

Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.

PARTENERI