Oldie, but goldie! Așa poate fi caracterizat serialul ”H2O: Just add water” care a fost difuzat ani la rând pe Disney Channel. Emma, Chloe și Rikki au fost personajele preferate ale unei întregi generații și aproape că nu existau fani care să nu-și dorească să aibă puterile celor trei sirene.
Timpul a trecut, iar actorii și-au luat rămas-bun de la rolurile care i-au făcut celebri. În timp ce unii au decis să se retragă din lumina reflectoarelor și să își vadă de proiectele lor, alții au familii și chiar și copii, iar alții continuă să bifeze proiecte cinematografice pe bandă rulantă.
Uite cât de schimbați sunt acum, la 11 ani de încheierea filmărilor!
Cariba Heine – Rikki
Phoebe Tonkin – Cleo
Angus McLaren – Lewis
Burgess Abernethy – Zane
Claire Holt – Emma
Cleo Massey – Kim