Billie Eilish a lansat recent cel de-al doilea album din carieră. ”Happier Than Ever” a fost foarte bine primit de fanii ei, iar piesele sună într-un mare fel. Billie a menținut standardele ridicate pe care le-a setat încă de la debut și nu a dezamăgit nici de data aceasta. La fel ca orice artist, Billie are, la rândul ei, mentori și idoli care o inspiră. După ce săptămâna trecută a povestit că Justin Bieber a fost mentorul ei și a ajutat-o să înțeleagă cum funcționează această industrie, artista de 19 ani a spus că este fană Ariana Grande.
În cadrul unui Q&A făcut pentru fanii ei de pe Instagram, Billie a primit întrebarea ”Care este albumul tău preferat din 2019?” Fără să stea pe gânduri, artista a răspuns că este ”thank u, next”, de la Ariana Grande. Interesant este că cele două artiste se cunosc bine în realitate și chiar s-au împrietenit în 2020, când s-au întâlnit la gala de decernare a premiilor Grammy. Billie și Ariana au fost văzute în timp ce se îmbrățișau în culise, iar atunci când Billie a urcat pe scenă pentru a-și ridica trofeul câștigat la categoria ”Album of the Year”, a avut un discurs în care a spus că premiul ar fi meritat să ajungă la Ariana.