De ce îți este frică, de aia nu scapi. Prin asta trece Khloe Kardashian. Sora lui Kim și-a anunțat fanii că nu este una din cele mai frumoase perioade din viața ei și că, momentan are COVID. Spre deosebire de anul trecut, acum Khloe este mult mai relaxată. Fondatoarea Good American se așteaptă să aibă simptome mai ușoare, având în vedere că s-a vaccinat. Khloe a vrut să fie prima care le dă vestea tristă fanilor, așa că a postat un mesaj pe Twitter.
”Guys, vreau să știți că atât eu, cât și True avem Covid. Am fost nevoită să îmi anulez anumite promisiuni și îmi pare rău că nu le voi putea duce la capăt. Vom sta în carantină și vom respecta regulile”, a transmis Khloe.
Khloe a avut Covid și în martie 2020. Spre deosebire de anul trecut, acum sora lui Kim nu este singura infectată, ci și fetița ei, True se află în aceeași situație. Cele două au parte de tot sprijinul familiei și încearcă să își păstreze optimismul. Lui Kris îi este destul de greu să stea departe de Khloe, mai ales că cele două sunt extrem de apropiate, dar nu vor să pună pe nimeni în pericol.
Și Tristan, tatăl lui True și-a arătat susținerea față de fosta lui parteneră. Cei doi nu sunt în cele mai bune relații posibile. În vară, atunci când se afla pe platourile de filmare de la ”Keeping Up with The Kardashians”, Khloe a afirmat de multe ori că îl va ierta pe Tristan, dar va trebui să vorbească serios cu el despre planurile de viitor și despre încredere.