Multe persoane vor faimă şi bani, dar oare s-au gândit ce se întâmplă când eşti persoană publică şi ai foarte mult din amândouă? “Ce e prea mult strică”, iar multe celebrități au cedat din cauza presiunii și a atenției publice.
Justin Bieber. Biebs nu este un mare fan al celebrității și a spus asta de nenumărate ori. ”Oameni văd strălucirea și lucrurile scumpe care vin odată cu celebritatea, dar nu văd și partea mai puțin frumoasă. Asta te poate distruge la un moment dat.”
Johnny Depp. Piratul din Caraibe nu adoră deloc celebritatea, din congtră, preferă să trăiască liniștit și retras. De multe ori a spus că ”să fii celebru este ca și cum ai trăi mereu pe fugă.”
Kristen Stewart. Kris nu vrea să stea în lumina reflectoarelor și nici nu vrea ca toți să îi cunoască poveștile de viață. ”Să fii mereu înconjurat de atâta lume care emană energie și te critică poate fi demoralizant.”
Sia. Interpreta piesei ”Chandelier” nu a alergat niciodată după faimă. Artista nu se aștepta să devină atât de cunoscută în întreaga lume. ”Dacă cineva din spatele unui om faimos spune cât de mult își dorește să fie în locul lui, nu știe cât de distrugătoare poate fi faima.”
Zac Efron. Actorul celebru datorită rolului din ”High School Musical” a spus de multe ori că a fost copleșit de celebritate și a acționat în multe situații din impuls, fără să se gândească la consecințe. ”Din păcate, celebritatea nu vine la pachet cu un manual de instrucțiuni.”
Miley Cyrus. Pe cât de excentrică și dezinhibată este artista pe scenă, în viața reală Miley nu a vrut niciodată ca lumina reflectoarelor să fie mereu asupra ei și asupra vieții personale. ”Atunci când ai mii de paparazii în fața casei tale și milioane de persoane știu ce faci în fiecare minut al vieții, simți că aceasta nu mai este doar viața ta, ci și a unor oameni necunoscuți.”
Selena Gomez. Selena s-a confruntat cu multe perioade de depresie din cauza presiunii pe care o punea celebritatea asupra ei. Nu puține au fost dățile în care aceasta a renunțat la rețelele sociale din cauza comentarilor negative. ”Am plâns pe scenă atât de mult că nici nu pot număra.”
Kylie Jenner. Cea mai tânără miliardară a planetei duce dorul unei vieți fără blițuti, camere de filmat și agitație. Kylie a descoperit faima la 10 ani când a început show-ul familiei. ”De obicei nu îmi arăt adevărata personalitate în fața oamenilor, pentru că odată ce vor vedea asta, le va fi mult mai ușor să critice.”
Kim Kardashian. Soția lui Kanye a descoperit faima din greșeală. Chiar dacă la început i s-a părut amuzant și interesant ca toată lumea să te știe, Kim a descoperit că faima are mereu un preț greu de plătit.