Prima piesă a fost norocoasă pentru Olivia Rodrigo. Olivia este cunoscută datorită rolului din producția Disney Bizaardvark. Acum, aceasta și-a făcut curaj și a lansat prima ei piesă care se numește ”Drivers Licence”. Nici bine nu a urcat-o pe canalul ei de Youtube, că într-o săptămână a adunat deja 45 de milioane de vizualizări și a debutat direct pe prima poziție în topul Billboard Hot 100.
Surpriza de abia de acum urmează: Olivia va lansa pe 21 mai primul ei album. Acesta se va numi ”Sour”, iar artista a urcat deja pe contul ei de Instagram tracklistul. ”Sour” va conține 11 piese, printre care și ”Drivers Licence” și ”Deja Vu”.
Se pare că ”Drivers Licence” a motivat-o pe Sabrina Carpenter să lanseze ”Skin”, un diss la adresa Oliviei. Fanii au venit cu o teorie conform căreia piesa Oliviei conține versurile referitoare la actualul iubit al Sabrinei. Olivia și Joshua sunt colegi pe platourile de filmare, dar asta nu a oprit-o să cânte: “and you’re probably with that blonde girl, who always made me doubt.”
La rândul ei, după spusele fanilor, se pare că nici Sabrina nu s-a lăsat mai prejos și a scris următoarele versuri: “Maybe then we could pretend / There’s no gravity in the words we write / Maybe you didn’t mean it / Maybe ‘blonde’ was the only rhyme.”