End of the story. Opt cupluri celebre care s-au despărțit anul acesta

Anul 2022 a început cu stângul pentru unele dintre cele mai cunoscute cupluri de vedete. Acestea au decis să își spună ”Adio!” fix când fanii lor se așteptau cel mai puțin. Celebritățile de peste Ocean, dar și de la noi nu își înneacă ochii în lacrimi, mai ales că știu că orice sfârșit este un nou început.

Publicat: 1 iunie 2022, 7:57

Celebritățile nu sunt scutite de suferința unei despărțiri, iar atenția din partea presei face ca totul să fie și mai greu. Paparazzi sunt cu ochii pe ei, iar fanii vor să știe ce s-a întâmplat și speră ca, măcar în unele cazuri, cuplul să-și mai dea o șansă.

Anul 2022 nu se anunța a ficel mai prosper din punct de vedere sentimental pentru unele vedete de la Hollywood, dar și autohtone. Chiar dacă mai sunt câteva luni bune din acest an, unele cupluri și-au spus deja „adio!” își rămâne de văzut dacă își vor mai acorda o a doua șansă.

Sore și Mircea Julean. „Au fost 8 ani care ne-au adus maturizarea și cea mai de preț realizare, pe Erin. De ceva timp, Mircea și cu mine nu mai formăm un cuplu, dar vorm forma mereu o familie. Am simțit responsabilitatea de a face această postare, deoarece îmi asum faptul că sunt persoană publică, însă așa cum mi-am expus relația pe internet, cu la fel de multă discreție voi proceda și în acest caz.”

Billie Eilish și Matthew. „Nimeni nu a înșelat pe nimeni. Relația s-a încheiat pur și simplu. Zvonurile și minciunile din online pot fi periculoase”, a spus Matthew pe Instagram. 

Billy Ray Cyrus și Tish nu sunt la prima lor tentativă de a divorța. Acum, se pare că istoria din 2013 se repetă, doar că, de data asta, Tish a fost cea care a depus actele de divorț. Cei doi su fost căsătoriți timp de 28 de ani, iar aceasta ar fi a treia oară când au de gând să divorțeze. Tish a depus actele de divorț la Tribunalul din Tennessee încă de miercurea trecută, invocând a motive clasica ne potrivire de caracter. Potrivit declarațiilor pe care le-au făcut anumite surse din anturajul lor pentru People, cei doi nu mai locuiau împreună de mai bine de doi ani.  

Emma Roberts a decis că cel mai bine este ca drumul ei să nu se mai intersecteze cu drumul partenerului său, Garrett Hedlung. Deși nu mai formează un cuplu, cei doi au promis că vor face tot posibilul să fie părinți model pentru copilul lor de un an.

Ioana Grama s-a despărțit de Alex Tăgurean după doi ani de mariaj. Cei doi au ajuns de comun acord la aceasta decizie și au promis că se vor implica la fel de mult ca și până acum în creșterea micuței lor.

Lisa Bonet. Aquaman”, așa cum este cunoscut în industria cinematografică a pus punct căsniciei cu Lisa Bonet, asta după ce, anul trecut, declarau că relația lor este mai puternică ca niciodată. Lucrurile se schimbă, viața este imprevizibilă, iar cei doi, acum, merg pe drumuri separate. 

Delilah Belle Hamlin s-a despărțit de Eyal Booker după nici doi ani de relație. Modelul și concurentul de la „Love Island” s-au afișat pentru prima dată la Coachella. Pe vremea aceea, Delilah și Eyal păreau de nedespărțit, dar se pare că soarta a avut alte planuri pentru ei.

Chanel Iman s-a despărțit de Sterling Shepard și nu pare că au de gând să rămâna prieteni. Cei doi au divorțat și, în timp ce modelul este mai discret în declarații, fostul ei partener, Sterling și-a găsit refugiul în brațele lui Mary J. Blige.

PARTENERI