Una caldă, alta rece pentru Emi de la Noaptea Târziu. Proaspăt întors dintr-o escapadă din orașul iubirii, acolo unde a fost alături de viitoarea lui soție, Emi a primit o veste tristă. Bunica acestuia s-a stins din viață, iar colegul și prietenul lui Cuza a scris câteva rânduri despre acest eveniment nefericit pe rețelele sociale. Fanii i-au oferit tot sprijinul emoțional și i-au transmis condoleanțe.
„Dragostea este cel mai mare dar pe care o generație îl poate lăsa următoarei!! Drum lin către cer, bunico!!”
Săptămânile trecute, Emi și-a cerut iubita de soție în penultima ediție de „Asia Express”. Chiar dacă aceasta nu era cu el, așa cum a fost în cazul lui Speak și al Ștefaniei, întreg momentul a fost foarte bine gândit. Cei doi sigur s-au uitat împreună la „Asia Express”, așa că, în momentul difuzării ediției de aseară, Emi a îngenucheat din nou, de data asta live, în fața partenerei sale.
„Vreau să-i spun ceva Mădălinei. Într-un moment în care totul părea că se duce în jos și mi se înecau corăbiile, ea a apărut în viața mea și m-a stabilizat. M-a calmat, a fost lângă mine în niște perioade foarte grele. O iubesc, nu avem poveste de 70.000 de ani împreună. Nu sunt bun la asta, nu am mai făcut asta niciodată și nici nu vreau să o mai fac. (…) Mi-am imaginat momentul ăsta, așa că, vrei să te măriți cu mine?”, a spus el, vizibil emoționat.
“Dragostea este cel mai mare dar pe care o generatie il poate lasa urmatoarei!!” Drum lin catre cer, bunico!!
Publicată de Emi Popescu pe Duminică, 12 decembrie 2021