Ei sunt taţii celebri din showbizz-ul românesc

 Când eşti mic şi visezi să fii artist, şi părinţii trebuie să facă sacrificii. O ştiu cel mai bine taţii de fete din show-bizz-ul românesc.

Publicat: 14 aprilie 2016, 5:39

Tatăl Andreei Bălan a dat tonul. A fost tot timpul după fetele din trupa Andre pentru a le supraveghea dar şi ca şofer şi manager.

Un alt tată celebru în showbizz-ul românesc a fost tatăl Andrei. Alexandru Mihai a declarat la un moment dat că a fost body-guard-ul fiicei sale peste tot pe unde a umblat.

Şi Alina Sorescu l-a avut pe tatăl ei impresar. Gabriel Sorescu îşi dăduse demisia la un moment dat ca să o însoţească pe fata lui peste tot. Între timp, Alina a devenit mamă şi mai cântă doar sporadic, aşa că tata s-a întors la jobul lui de la Institutul de Geologie.

Giulia Anghelescu şi-a concediat tatăl din postura de impresar imediat după ce părinţii ei au divorţat.

Poate una din singurele artiste care mai umblă cu părintele după ea peste tot este Nicole Cherry. Nu are încă 18 ani, aşa că tatăl îi este şofer şi o însoţeşte peste tot. Are grijă de ea inclusiv în club. Cei doi au o relaţie perfectă, mai ales că Cireşica provine dintr-o familie de muzicanţi, iar părinţii înţeleg de minune cu ce se mănâncă industria asta.

PARTENERI