Ed Sheeran, probleme la școală. Artistul a rămas corigent la…muzică

Acum este un artist de succes, dar pe perioada școlii Ed Sheeran nu a fost un elev eminent, ba chiar a avut ceva probleme la unele materii.

Publicat: 20 august 2019, 8:54

Ed Sheeran a rămas corigent la…muzică. Oricât de ciudat ar suna, este adevărat. Deși acum se află în topuri și este unul dintre cei mai de succes cântăreți, Ed Sheeran a primit o scrisoare prin care i se comunica nota pe care a primit-o la cursul de muzică contemporanul. Prestația i-a adus artistului nota 4. 

Ed s-a înscris în 2009 la Academia de Muzică Contemporană din Guildford, dar a renunțat in 2010 din cauza notelor mici și din cauză că a dorit să se axeze mai mult pe cariera lui. 

”Ed tocmai ce s-a înscris la cursurile de muzică contemporană. După trei săptămâni, cursul l-a deziluzionat pe Ed. Acesta le-a cerut voie tutorilor săi să meargă în turneu, iar aceștia au refuzat. Apoi ne-a spus nouă că orice ar fi, va fi merge în concert, chiar dacă asta ar însemna să renunțe la colegiu.”, a declarat tatăl lui Ed Sheeran.

PARTENERI