La 4 ani, a început să cânte cu vocea și la chitară. Părinții nu prea l-au lăsat la TV și i-au interzis jocurile video. A avut, în schimb, acces la o mulțime de cărți și albume de artă. Școala a fost un coșmar pentru el, din cauză că a fost victima bullyingului. Era un tip timid, roșcovan, urâțel și, pe deasupra, bălbâit, așa că asta l-a transformat în victimă sigură a colegilor mai mari.
La 16 ani a renunțat la școală pentru a-și urma visul – acela de a face muzică. Lucrurile nu au mers la început, așa că s-a trezit singur, dormind prin trenuri și ducându-și existența de pe o zi pe alta. 3 ani de zile nu a avut unde locui și abia avea ce mânca.
Soarele a răsărit și pe strada lui la un moment dat. Una dintre melodiile sale a ajuns pe locul 2 în iTunes, astfel că până la sfârșitul anului, albumul lui s-a vândut în 800.000 de exemplare. Restul e poveste, o poveste de succes pe care Ed Sheeran continuă să o scrie din ce în ce mai bine.