Ed Sheeran a promis și se va ține de cuvânt. Artistul care a rupt toate topurile va reveni în această toamnă, mai exact pe 29 octombrie cu albumul ”Equals”. Una dintre piesele de pe acest album care se bucură de videoclip este ”Visiting hours”. Pentru ca piesa să fie și mai sensibilă, Ed a decis să nu apeleze la efecte speciale, ci doar să cânte live, iar momentul este #pieledegăină.
”Visiting hours” este una dintre cele 14 piese care vor fi pe viitorul album. În timpul unui live pe Instagram, Sheeran a dezvăluit că aceasta nu este singura piesă de care se vor bucura fanii înainte de marea lansare a albumului. Tot Sheeran a dat din casă și a spus că următoarea piesă se va lansa pe 10 septembrie. Artistul a spus că lucratul la acest album a fost un lung proces și că a început la patru luni după ce a lansat albumul din 2017, ”Divide”.
Ed le-a garantat fanilor că va merita așteptarea și că niciodată nu a fost mai mulțumit de un album ca de ”Equals”.