Echipa verde a pierdut încă un bucătar în sezonul 9 Hit-ul chefilor Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu, temă culinară la Chefi la cuțite

Seara de luni a adus la Chefi la cuțite o situație de egalitate în urma confruntărilor pe echipe, un duel individual cu bucătari din fiecare trupă a chefilor și un deznodământ categoric pentru echipa verde. Cristina Mălai, unul dintre cei mai apreciați concurenți din echipa lui chef Sorin Bontea, a părăsit aseară concursul: ”E ciudat ce simt acum. Am învățat că țin la oamenii aștia așa cum sunt ei, indiferent cât de tare ne-am mai supărat”, a spus concurenta cu ochii în lacrimi. Pierderea i-a afectat vizibil și pe colegii săi de echipă, dar mai ales pe coordonatorul trupei verzi: ”Îmi pare atât de rău, este incredibil! Eu o vedeam în semifinală, îmi puneam mari speranțe în Mălai. A avut o zi proastă, am filmat marți, trei ceasuri rele!”, a spus chef Bontea dezamăgit. 

Publicat: 25 mai 2021, 11:37

Luni, 24 mai, Chefi la cuțite a fost lider detașat de piață cu aproape 2,2 milioane de români ce au privit emisiunea în minutul de maximă audiență de la 21.49. Telespectatorii Antena 1 au avut parte de o nouă ediție tensionată și surprinzătoare, în cea mai nouă confruntare pe echipe a sezonului 9. Astfel, cel mai iubit show culinar s-a clasat ca lider absolut de audiență pe toate categoriile de public, iar pe segmentul comercial a înregistrat un nou record de audiență în ceea ce privește ratingul și cota de piață.

În intervalul orar 20.21-00.02, chefii au fost prima alegere a românilor, cu o medie pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani de 10,6 puncte de rating și 38,4% cota de piață, în timp ce pe locul secund se clasa Pro Tv cu 4,4 puncte de rating și 15,9% cota de piață. La orașe, emisiunea de la Antena 1 a condus cu 9,7 puncte de rating și 26,7 % cota de piață, fiind urmată de Kanal D cu 4,7 puncte de rating și 12,8 procente din cota de piață. Și la nivelul întregii populații a țării show-ul a fost lider cu o audiență medie de 9,1 puncte de rating și 24.9% cota de piață, Kanal D ocupând locul al doilea cu 5,3 puncte de rating și 14,6 % cota de piață.

Antena 1 a fost lider de audiență și la nivelul intervalului cel mai vizionat al zilei, prime-time (19.00-23.00), pe toate categoriile de public. Şi la nivelul întregii zile, Antena 1 a condus clasamentul audienţelor, atât la nivelul publicului comercial, la nivel urban, cât și la nivelul întregii țări.

În această seară, de la 20:30, a zecea confruntare pe echipe din sezonul 9 Chefi la cuțite vine cu o surpriză memorabilă pentru cei trei maeștri ai gastronomiei. După săptămâni la rând în care chefii Florin, Sorin și Cătălin au repetat șlagărul sezonului ”Un gogoș, cupcake, Titu!”, jurații vor avea în sfârșit ocazia să recreeze meniuri ce sunt legate de această capodoperă muzicală.

”În audiții, când erați mult mai relaxați, ați ținut-o într-un dans și o veselie. Ați inventat un hit, iar tema de astăzi este strict legată de acest hit”, le va spune Irina Fodor chefilor la începutul serii. Așa se face că toate cele trei echipe vor fi nevoite să facă spectacol cu o farfurie care va conține cele trei elemente ale piesei: o brioșă, o gogoașă și un main-course ce ar putea fi regăsit în restaurantul din gara din Titu.  ”Ce se mănâncă în gară la Titu?” este întrebarea care va sta pe buzele tuturor concurenților în momentul în care vor afla tematica serii. 

Și pentru ca seara să continue pe aceleași note muzicale, jurații invitați special la degustare fac parte tot din acest domeniu artistic. Echipa HaHaHa Production este gată să fie surprinsă de cele mai sofisticate preparate gătite de echipele sezonului 9. 

Tot marți seară, o amuletă folosită strategic de chef Florin Dumitrescu va întrerupe voia bună și va isca un adevărat război la cuțite: ”Din momentul în care am folosit amuleta am văzut cum s-a creat haos în platou”. ”Toată lumea era panicată. Nu s-a așteptat nimeni la asta. Până acum, asta a fost cea mai dură amuletă!”, vor riposta concurenții. Ce avantaj va pune în joc juratul, cum va decurge confruntarea pe echipe, dar și ce bucătar va părăsi una dintre echipe în această seară, telespectatorii pot vedea de la 20:30, pe Antena 1, în cea mai nouă ediție a sezonului 9 Chefi la cuțite. 

PARTENERI