„M-am bucurat tare mult de felul în care a fost primit de către telespectatori primul sezon al proiectului nostru, care a fost lider de piaţă, aşa că profit de ocazie pentru a le mulţumi încă o dată, pe această cale! Cum perioada aceasta ne-a schimbat mai tuturor obiceiurile de consum, faptul că poţi vedea la noi tot felul de reţete reinterpretate, pe care mai apoi le poate face oricine, în propria bucătărie mi se pare foarte interesant! Vă aşteptăm şi în acest sezon, în fiecare duminică, de la ora 14:00, la Antena 1!”, a declarat chef Roxana Blenche.
Începând din acest sezon, tehnicianul nutriţionist Iuliana Dabija se va alătura proiectului Hello Chef. Vicecampioană naţională la atletism, campioană naţională şi arbitru naţional în cadrul competiţiilor interne de powerlifting şi tehnician nutriţionist, Iuliana Dabija vine să împărtăşească sfaturi din propria sa experienţă pentru un stil de viaţă sănătos. „Mă bucur foarte tare că fac parte din echipa Hello Chef, un show de cooking ce a adus o componentă nouă pe piaţă. Mai exact, oamenii care ne urmăresc pot afla, pe lângă reţete dintre cele mai diverse şi tot felul de informaţii pentru un stil de viaţă cât mai sănătos!”, a declarat Iuliana Dabija.
Rând pe rând, alături de chef Roxana Blenche şi tehnicianul nutriţionist Iuliana Dabija vor veni şi vor împărtăşi din propriile lor experienţe culinare Cream, Nicole Cherry, Adda, Cornel Ilie, Alina Puşcaş, Mirela Vaida, Irina Baiant, Maria Popovici, Oana Moşneagu şi mulţi alţii.