Mi-am adus aminte cum veneam, în copilărie, la aceeași poartă, să îl strig ca să iasă afară, la joacă.
MI-am adus aminte de copliărie, de acea perioadă în care totul era altfel. Chiar și albastrul cerului era alt albastru, iar verdele parcurilor era alt verde decât cel de acum.
Mi-am adus aminte de aromele de mâncare ce se amestecau de la ferestrele vecinilor.
Oamenii zâmbeau altfel, vocile lor erau mai prietenoase.
Mașinile erau doar utile, nu un moft.
Muzica era pentru a exprima, nu pentru a se afirma.
Banii erau puțini, dar și nevoile mai simple.
Îmi este dor de percepția prin ochii copilăriei, pentru că nimic nu se schimbă pe lumea asta mai tare decât felul prin care o vedem noi.
Pe 13 mai o să fie al doilea an de Ziua Dorului, o zi pe care am creat-o acum un an. Începând cu anul ăsta vrem să o facem Sărbătoare Națională.
Mâine,13 mai, spune-ți orice dor ai și folosește hashtagul #ZiuaDorului.
Îmi este dor să fim împreună. Cât mai mulți! 😉