Doomiișaișpe

1. 4K. A trecut de mult vremea când 1080p făcea legea. Acum îmi doresc 4K la absolut orice: ecran de telefon, afișajul de la microunde, ceas, WC.

2. Evoluția muzicii românești din mainstream. Nu mai e cazul să rămânem înmlăștinați în aceleași piese ieftine care sună a ceva ce americanii refuzau la radio prin 2009. Unii artiști au demonstrat că mainstream-ul românesc poate fi cât de cât mai deștept și mai șmecher din punctul de vedere al sound-ului.

3. Din nou evoluția muzicii românești din mainstream. Vă rog, vă rog, vă rog, vă roagă haterul vostru, nu mai cântați în spaniolă sau portugheză sau engleză dacă știți foarte clar că n-ați fost făcuți pentru asta. Adică, să ne fie cu pardon, dar majoritatea dintre voi, artiștilor, vă băgați să cântați în limbi străine de care n-aveți habar și ajungeți să sunați ca niște florărese care-au făcut două ore de spaniolă/portugheză/ce-vreți-voi la seral și apoi au abandonat școala pentru că li se ofileau garoafele și puradelul n-avea cum să stea la tarabă pentru că l-au răpit turcii și l-au dus la ei în țară și l-au făcut dansatoare din buric.

4. Mai puține show-uri de talente. Că-s degeaba oricum. Mulți se screm și schelălăie fără rost, unii-și dau cu părerea, se bocește mult, se trimit SMS-uri scumpe și aiurea și, până la urmă, tot nu ies vedete de-acolo că uită lumea de ei. Să vă aduc aminte de Cornel (sau Costel), zidarul (sau zugravul?) din Spania? Exact, nici dracul nu mai știe de el.

5. Videoclipuri mai mișto. Anul ăsta am avut foarte puține videoclipuri mișto în mainstream (cred că le pot număra pe trei degete), restul sunt același borhot audiovizual: bucișoare, țâțișoare, dansuri epileptice (preferabil pe plajă în cine știe ce țară) și, în general, o lipsă crasă de inspirație și bun simț estetic. Păi ce rost mai are să facem videoclipuri dacă toate arată la fel? Așa, facem unul standard, pentru toate piesele și doar înlocuim capetele cântăcioșilor și cântăcioaselor.

La suficienți ani vă doresc! Hai, baftă!