Doja Cat a pus ochii pe un actor din „Stranger Things” și nu s-a lăsat până nu a ajuns în DM-urile lui

Doja Cat este surprinzătoare, ca de obicei. Până acum, artista a vorbit doar despre carieră și a adus în prim plan realizările sale muzicale. În prezent, Doja a revenit în atenția fanilor cu o serie de mesaje care ridică multe semne de întrebare.

Publicat: 8 iulie 2022, 7:30
DeLAS VEGAS, NEVADA, USA - MAY 15: American rapper Doja Cat (Amala Ratna Zandile Dlamini) wearing Schiaparelli arrives at the 2022 Billboard Music Awards held at the MGM Grand Garden Arena on May 15, 2022 in Las Vegas, Nevada, United States. Photo by Xavier Collin/Image Press Agency/ABACAPRESS.COM

Doja Cat a renunțat la inhibiții și nu i-a fost rușine să spună cu subiect și predicat că unul dintre actorii din „Stranger Things” i-a picat cu tronc. Este vorba despre Joseph Quinn, cel care i-a dat naștere personajului Eddie Munson. Artistei nu i-a fost deloc ușor să ajungă la Joseph, așa că a scos artileria grea. Doja l-a abordat pe Noah Schnapp, prietenul lui Joseph și a vrut să se asigure că mesajele ajung chiar la el.

Mesajele au ajuns pe mâna Marelui Internet din cauza lui Noah, iar Doja nu a fost deloc încântată de gestul lui. Deși s-a aprins destul de repede în fața fanilor, artista a pus totul pe seama vârstei fragede pe care o are Noah, susținând că este destul de normal să o dai în bară când ești adolescent.

Conversația este destul de juicy, așa că te lăsăm să o savurezi.

Doja Cat are cei mai tari fani din lume. Aceștia o susțin mereu și tot ei sunt cei care o duc pe cele mai bune poziții în topuri. Artista nu doar că bifează milioane de vizualizări la piese, ci și la unitățile de albume vândute. Deși 2022 este abia la jumătate, Doja Cat a vândut peste 1 milion de copii în întreaga lume. 

Cariera artistei merge ca pe roate în ultima perioadă, iar între festivaluri și evenimente, Doja și-a făcut timp și pentru a înregistra piese noi. Una dintre ele este „Vegas” și va fi inclusă pe coloana sonoră a filmului „Elvis”. 

Rolul principal îi apariține lui Austin Butler, iar Doja Cat a pus umărul pentru ca filmul să aibă o coloană sonoră excepțională. „Vegas” este piesa pe care artista a compus-o special pentru „Elvis” și este mai mult decât onorată că a făcut asta.

PARTENERI