Pe gheață, Iulia Albu va face pereche cu Marian Prisacaru, antrenor de patinaj artistic care dorește să își deschidă un club de patinaj dotat cu sală de pregătire fizică, cât și cu toată aparatura necesară. Cătălin Cazacu și Codruța Moiseanu, antrenor și coordonator al unei secții de patinaj artistic din București, vor lupta împreună pentru a îndeplini visul lui Cezar Sendrea. În vârstă de doar 15 ani, băiatul își dorește să facă performanță în hochei, însă costurile ridicate și posibilitățile financiare mici ale familiei sale îi umbresc deocamdată viitorul sportiv la care acesta visează. Jean Gavril susține visul partenerei sale de la Dancing on Ice: Vis în doi. Ana Maria Ion, antrenoare și patinatoare, își dorește să facă performanță în acest sport și să își continue atât antrenamentele de patinaj în străinătate, cât și facultatea. Nicolai Tand va dansa pe gheață alături de Daniela Niță și va lupta pentru a-i îndeplini visul de a reveni în țară, după ani în care a stat departe de casă. Antrenoare de patinaj artistic, Daniela își dorește să poată relua legătura cu gheața, să se antreneze și să susțină financiar viitorul sportiv în tenis al băiețelului său în vârstă de doar 6 ani. Oase și Andreea Ureche vor face spectacol pe gheață împreună pentru visul Andreei Ramona Voicu, cea mai bună prietenă a patinatoarei. Tânăra dorește să îi îndeplinească visul Andreei de a se pregăti cu cei mai buni antrenori din domeniu și de a reprezenta cu mândrie România la Jocurile Olimpice din 2026. Alături de Ruby, Zsolt Kerekes va patina pentru a-și îndeplini visul de a dezvolta acest sport în zona sa natală și de a deschide un club de patinaj artistic în Miercurea Ciuc pentru a susține evoluția Anitei Nagy, fostă elevă, dar și a altor viitori sportivi. Cosmin Natanticu luptă pentru visul partenerei sale, Maria Andreea Coroamă, profesor și antrenor în domeniu. Maria dorește să dezvolte o sală de pregătire specifică patinajului artistic pentru a ridica nivelul patinatorilor pe care îi antrenează în cadrul clubului său. Lipsa echipamentului necesar i-a cauzat o dublă hernie de disc, însă Maria și Cosmin sunt încrezători că Dancing on Ice: Vis în doi le va da ocazia să își îndeplinească scopul. Pe gheață, Sore va face echipă cu Grațiano Dinu, kinetoterapeut ce luptă pentru visul mamei sale, antrenor de patinaj artistic, cea care i-a fost ”și mamă, și tată și antrenor”. Ramona Dinu își dorește să facă performanță cu sportivii pe care îi antrenează, însă lipsa unei baze materiale o oprește momentan de a-și îndeplini acest vis. În show-ul fenomen de la Antena 1, Carmen Grebenișan va face pereche cu Lilian Brînzari, elev în clasa a 12-a ce și-a dedicat întreaga viață patinajului artistic. Visul tânărului de a face performanță în acest sport s-a năruit odată cu pandemia, pentru că nu a mai putut să se pregătească pentru Olimpiada de la Beijing. Totodată, Lilian vrea să le demonstreze părinților săi că sacrificiile pe care le-au făcut de-a lungul timpului pentru visul său nu sunt în zadar și speră ca prin intermediul acestui show să își îndeplinească visul, acela de a-și deschide un club de patinaj artistic și de a termina o facultate bună.
Marea premieră Dancing on Ice: Vis în doi va avea loc pe 5 martie, de la 20:00, pe Antena 1.