Do Not Sell My Personal Information
Home // Arhiva // Dima Cubreacov s-a calificat direct în finala sezonului 13 iUmor

Dima Cubreacov s-a calificat direct în finala sezonului 13 iUmor

După ce, în trecut, a bifat trei apariții pe scena iUmor, Dima Cubreacov a revenit aseară cu glume fresh în competiția de umor! Delia, Vio și Costel i-au oferit câte un like, suficient pentru a ajunge la votul telespectatorilor, în aplicaţia Antena 1, pentru ca aceştia, la rândul lor, să îl trimită direct în finala sezonului 13 iUmor. Duminica aceasta, de la ora 20:00, pe Antena 1 și pe AntenaPLAY, show-ul va continua cu o gală specială de roast în cadrul căreia jurații-surpriză ai sezonului 13 vor reveni cu momente savuroase de roast. 

Publicat: 15 noiembrie 2022, 10:53

Dima Cubreacov a fost primit cu bucurie de jurații iUmor, care l-au recunoscut imediat, iar spectatorii l-au aplaudat îndelung. „Am început să întâlnesc tot mai mulți oameni care vor să se mute la țară… pentru că veșnicia s-a născut la sat. (…). Eu am crescut la țară și primele lucruri care mă lovesc când mă gândesc la perioada de atunci sunt: sărăcia și disperarea, nu imașul și mâncarea fără E-uri. Veșnicia poate că s-a născut la sat, dar abia aștepta să facă 18 ani ca să se mute la București. (…)”, şi-a început momentul comediantul de peste Prut. 

La finalul prestaţiei concurentului, Cheloo a exclamat: „Sclipire de geniu! Dima, ne bucurăm că te-ai întors“. „Dima, băiat bun! Dima – încredere, Dima e special… se joacă de-a rușinea, dar nu e atât de rușinos pe cât pare. Se joacă de-a reținutul, dar nu e atât de reținut. El e un personaj cu ritmul lui și cu universal lui, și mie îmi place cum e el“, a mărturisit şi Delia, în timp ce Vio a făcut următoarele remarci: „E perfect! Adică da, e un pachet bun pentru comedie! E foarte bun“.

Cu trei like-uri, Dima Cubreacov a intrat la votul publicului alături de Adrian Mihai Borândel, Fares, Morten the Maniac, Sergio Siepe. Când s-a încheiat votarea, Dima Cubreacov s-a clasat pe primul loc, având cele mai multe voturi primite de la oamenii care i-au apreciat materialul și și-au dorit să-l vadă în finala show-ului.

Duminica aceasta, emisiunea de umor de la Antena 1 continuă cu o gală specială de roast! Al patrulea jurat din fiecare episod iUmor vine să își ia revanșa, iar roast-ul juraților va fi difuzat pe 20 noiembrie, începând cu ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Episodul 13 din serialul iMai Mult Umor va fi difuzat duminică seara, la Antena 1, imediat după iUmor, iar pe AntenaPLAY poate fi văzut oricând. În noul sezon iMai mult umor, Vlad Drăgulin îl impersonează pe Nicuşor de la Brăila, personajul devenit viral în cadrul emisiunii În Puii Mei de la Antena 1.

PARTENERI