Printre celebritățile care aleg stilul boho chic, mai ales în vestimentație, se numără Beyoncé, Jhené Aiko, Ciara, Chrisette Michele, Joan Smalls, Naomi Harris, Dawn Richard, Rihanna, Gwyyneth Paltrow, Kate Moss.
Multe celebrități aleg acest stil și în materie de îmbrăcăminte, deoarece adoră materialele naturale, țesăturile organice, modelele de înaltă calitate, realizate în totalitate din fibre de bumbac, in sau mătase. Unele vedete nu se limitează numai în a se îmbrăca în stil boho, ci adoptă acest tip de design și pentru interiorul locuinței.
Motive orientale și covoare persane
Acest stil boem este creat prin mobilierul din lemn, cu un design autentic, combinat cu o notă de creativitate ce este dată de accesoriile din materiale textile, cu motive orientale și covoarele persane.
Dacă este posibil și podeaua ar trebui să fie din lemn, pentru că va crea un mediu sobru, elegant și rafinat, o atmosferă de căldură și intimitate în orice cameră.
Schimbați atmosfera din dormitor
Pentru a reîmprospăta decorul actual al camerei, puteți începe prin a explora modele noi de lenjerii, pături ori cuverturi de calitate pentru pat. Prin schimbarea câtorva produse pentru pat puteți adăuga o nouă dimensiune de frumusețe camerei.
În acest an s-a extins gama de modele și schema de culori la produsele de acest fel pentru a se potrivi cu o atmosferă mai boho, modernă și relaxantă în cameră. Cu siguranță veți găsi un set cu design unic și textură plăcută, care să arate excelent și care să ofere patului un sentiment personalizat.
Bucătăria în stil Boho – Accente de culori
Decorați bucătăria astfel încât să puneți accent pe culoare. Dacă spațiul este mic, alegerea culorilor se face astfel încât să creeze senzația de luminozitate. Se recomandă îndeosebi nuanțele deschise, dar și culorile intense, care se armonizează perfect cu cele pastelate.
Alternarea alb-albastru este o soluție eficientă pentru a crea o atmosferă plăcută în bucătărie. Puterea albastrului permite să creeze adâncime, frumusețe și dimensiune mai mare unui colț dedicat, decât în mod real. Trebuie alese anumite nuanțe de albastru, care pot echilibra contrastele tonale, ale altor zone din acest spațiu al casei.
Un candelabru vintage se va potrivi perfect în această bucătărie, pentru că va transmite un rafinament atemporal. Iluminatul, mobilierul și decorațiunile ajută la schimbarea stilului din orice spațiu și la îmbunătățirea atmosferei din acel mediu, de fiecare dată când aprindem lumina.
Căldura unei lumini vintage este plăcută în bucătărie dar și în orice cameră din casă, va aduce o dispoziție adecvată, complet schimbată.
Contrastele de culori schimbă decorul casei sau apartamentului
În anul 2020, designerii recomandă modernizarea trendului boem, prin folosirea unor contraste accentuate. Ei consideră că amestecul de stiluri casual, etnic, boho chic și hippie ajută la schimbarea decorului unui apartament, într-unul mult mai elegant și fermecător. Se pune accent pe combinarea elementelor rare și prețioase, a stilului boho cu cel modern al noului.
Plantele amplasate în camere au efect benefic asupra celor din casă, pentru că aerul va f îmbogățit cu oxigen. Stilul boem este perfect pentru oricine adoră un stil de viață sănătos și care este în căutare de răcoare, aer curat și natură. O casă va fi mult mai frumoasă dacă are camerele luminoase și dacă atmosfera a fost creată cu multă dragoste pentru culori, natură, plante. Nuanțele naturale se reflectă în designul de interior caracteristic stilului boho chic boem și materialele naturale utilizate aduc acel ceva proaspăt, relaxant, neobișnuit.
Stilul boho chic este preferat în 2020 și în moda vestimentară și în designul de interior
În primăvara-vara anului 2020, numeroși designeri de modă au prezentat colecțiile lor în stil boho chic pentru acest an. Amintim doar cele mai prestigioase nume: Christian Dior, Celine, Saint Laurent, Lanvin, Loewe, Maison Margiela, Chloé, Rochas, Givenchy, McQueen, Issey Miyake, Louis Vuitton, Watanabe, Westwood, Valentino, Hermés, Stella McCartney, Chanel, Giambattista Valli, Tom Browne.
Numeroase colecții care au inclus rochii imprimate, brățări unice, coliere, pandative, cercei, pălării de rafie, haine, încălțăminte și diverse accesorii bazate pe acest stil vestimentar au fost extrem de apreciate în acest an.