Demi Lovato, scrisoare deschisă pentru fani. Ce probleme are artista?

Demi Lovato trăiește cea mai frumoasă perioadă a vieții ei. Artista s-a logodit cu Max și a decis că este timpul să își deschidă sufletul în fața fanilor printr-o scrisoare deschisă.

Publicat: 2 septembrie 2020, 10:52

Demi a fost invitata specială a celor de la Vogue. Pe lângă ședința foto extraordinară, Demi a vorbit deschis despre problemele care au marcat-o până acum: pandemia, sănătatea mentală și fenomenul Black Lives Matter.

”În timp ce scriu această scrisoare, suntem deja în a șasea lună de criză la nivel mondial. Înainte de perioada de izolare, doar ce am cântat la SuperBowl și la Grammy, am lansat piesă nouă și o colaborare cu Sam Smith. Am simțit cumva nevoia de a-mi asigura cariera. 

Depresia face parte din istoria mea și simt că s-a accentuat în perioada pandemiei. Dintr-o dată m-am confruntat cu tot felul de întrebări: ”Când ne vom întoarce la muncă?”, ”Vor muri mulți oameni?”, ”Când se va sfârși totul?”. Totul scăpase de sub control și nu doar pentru mine, ci pentru toți.

Dacă vă uitați pe profilul meu de Instagram, veți vedea că înainte de pandemie postam imagini fancy, de la shootinguri, iar asta până când a fost omorât Ahmaud Arbery. Toate evenimentele de anul acesta m-au dat peste cap și m-au făcut să privesc viața diferit.”, așa sună o parte din scrisoarea artistei.

 

 

PARTENERI