La mai bine de o lună de la acel incident, dealerul de droguri al lui Demi Lovato rupe tăcerea. Brandon Johnson a declarat, potrivit TMZ, că Demi a fost cea care l-a chemat la ea să se drogheze pe 24 iulie și că artista știa foarte bine ce ia și care sunt riscurile la care se supune: „Ea m-a sunat la ora 4 dimineața, pentru că are un program foarte încărcat și stresant și voia să se relaxeze. Știa ce a luat. Înțelegea pe deplin. Cât am fost acolo, ea era bine. Când am ajuns era un pic beată, dar nimic de neobișnuit. Când am plecat a adormit, dar era deja 7-8 dimineață. Am pus-o în pat.”.
Întrebat daca substanțele interzise conțineau fentanil, bărbatul, despre care se spune că ar furniza droguri contrafăcute, a mai declarat că „nu știe sigur” ce era în droguri și că Demi Lovato s-a simțit rău abia după ce el a plecat din casa artistei. Demi a fost găsită de asistenta sa câteva ore mai târziu, inconștientă. O ambulanță a transportat-o la spital, unde a stat două săptămâni, iar apoi s-a internat într-o clinică de dezintoxicare.