În prima zi de Paşte, de la 20:00, la Antena Stars, Mirela Vaida, alături de colegii săi de prezentare, Grigore Gherman şi Adrian Velea sunt gazdele unei ediţii de sărbătoare. Sub deviza Ghici ce te paşte… de Paşte, artiştii dau startul petrecerii. Olguţa Berbec, Andreea Bănică, Armin Nicoară şi Claudia Puican, Carmen Şerban, Emilia Ghinescu, Diana Matei, Maria Cârneci, Elena Merişoreanu, Mihai Trăistariu, Gelu Voicu şi mulţi alţii le vor aduce telespectatorilor muzică de petrecere din toate zonele ţării, tradiţii de Paşte şi multă voie bună.
Şi a doua şi a treia zi de Paşte, petrecerea între prieteni continuă în platoul Acces Direct, începând cu ora 16:00. Viorica Macovei, Marcela Fota, Vali Vijelie, Mariana Ionescu Căpitănescu, Nicu Paleru, Florin Vasilică, Cristian Pomohaci, Georgiana Lobonţ, Aurora şi Săndel Mihai, Maria Ghinea, Constantin Enceanu sunt doar câţiva dintre artiştii care s-au alăturat petrecerii găzduite de Mirela Vaida, Grigore Gherman şi Adrian Velea pe platoul emisiunii Acces Direct, la Antena Stars.