Cei șapte fantastici de la BTS au dat lovitura cu cea de-a doua melodie în limba engleză din carieră. Au debutat direct pe locul întâi în clasamentul care dă ora exactă în muzică: Billboard Hot 100, detronând-o astfel pe Olivia Rodrigo și a ei ”Good 4 U”. În acest fel, BTS a intrat într-o galerie selectă de artiști, pentru că au reușit să ajungă pe primul loc în top de patru ori, în mai puțin de un an. ”Dynamite” a fost piesa care a dominat de trei ori clasamentul, iar acum a venit rândul lui ”Butter” să dețină supremația.
Live act. Băieții de la BTS au cântat pentru prima dată live piesa ”Butter” și au cucerit audiența
Lansată pe 21 mai, melodia ”Butter” a depășit toate așteptările și a reușit, în primele 24 de ore, să adune 108 milioane de vizualizări pe YouTube. Acum, la zece zile de la lansare, videoclipul se laudă cu aproape 285 de milioane de views, în timp ce piesa este pe locul 1 în Billboard și tot pe locul 1 în ceea ce privește căutările pe Shazam la nivel mondial. Nici la capitolul stream-uri nu stă rău: 32.2 milioane în S.U.A., în prima săptămână de la lansare.
Cam tare, nu?