A cunoaste o asa-numita limba exotica, de genul danezei, suedezei sau finlandezei, reprezinta unul dintre punctele tari ale celor care incearca sa se instaleze intr-un loc de munca unde satisfactia financiara sa fie pe masura calitatilor dobandite in anii de studiu. Intr-o lume in care limba engleza a devenit universala, cei care cunosc si o limba catalogata drept “ciudata”, au posibilitatea de a se angaja in companii unde sa castige salarii consistente.
Cunoașterea limbii germane constituie un real atu pentru cei care își doresc joburi mai bine platite, indiferent că acestea sunt in tara sau peste granițele tarii. Chiar daca nu aveți de gând să părăsiți Romania in căutarea unui job mai bun din punct de vedere al recompenselor financiare, cunoașterea limbii germane va poate propulsa, chiar și în țara noastră, în atenția angajatorilor de top. Oamenii cu calificari rare sunt intotdeauna cautati pe piata muncii, indiferent de domeniul de activitate si de tara in care isi desfasoara activitatea.
Spunem aceste lucruri pentru că Germania este unul dintre cei mai mari investitori în economia românească, multe firme nemțești deschizandu-si filiale in Romania. Retailul din țara noastră este dominat de doi colosi ai comerțului german , aceștia fiind unii dintre principalii angajatori din economia românească. Investitiile germane in economia autohtona nu fac altceva decat sa ofere sansa unor oameni bine pregatiti sa ia contact cu seriozitatea germana, atat de mult invocata de-a lungul timpului, indiferent ca vorbim de domeniul politic sau de cel economic.
Multi dintre noi s-au lovit, în momentul în care au aplicat pentru o poziție de top in cadrul acestor retaileri, de cerințele legate de cunoașterea limbii germane. Cunoașterea acestei limbi te propulsează automat în atenția marilor investitori germani, avand din start un mare avantaj față de alți concurenți pentru jobul respectiv. De ce țin companiile germane ca angajații de top să vorbească limba germana?
Nu neapărat că managerii acestora nu ar cunoaște engleza, ci, mai degrabă, dintr-un motiv care ține de mândria germana. Nemții nu vor să cedeze teren in fata britanicilor in cea ce privește limba vorbită la nivel european, statutul lor de cea mai puternică națiune din UE impunandu-le anumite standarde de la care nu vor sa abdice.
Dacă vorbim de găsirea unui job peste granițele tarii, trebuie sa spunem că limba germana nu este vorbita doar in Germania, existând si alte zone ale Europei în care aceasta se vorbește intensiv. Austria, de pildă, este o tara de limba germana cum, de altfel, și anumite cantoane din Elveția au aceleași caracteristici lingvistice. Cunoașterea limbii germane constituie, așadar, un mare atu pentru cei care decid să își încerce norocul in tarile mentionate mai sus, in căutarea unui job mult mai bine plătit decât în țara de baștină.