Evident, ai oricând varianta discuţiei „ce suntem noi?” sau „unde vezi relaţia noastră peste 1 an?”, dar s-ar putea să fie cam dubioasă. O dată pentru că pare cam ca un interviu de angajare, apoi pentru că, dacă nu e ceva atât de serios pe cât ai crede, s-ar putea să nu mai fie deloc după faza asta şi, în al treilea rând, pentru că asemenea întrebări trădează nesiguranţă.
Comunicarea e bună în orice relaţie şi e bine să ai şi asemenea discuţii din când în când, dar înainte de asta hai să-ţi dăm noi câteva indicii despre ce înseamnă o relaţie „serioasă”!
Aveţi opinii despre familia celuilalt
Chiar dacă fiecare dintre voi i-a cunoscut pe părinţii celuilalt, nu înseamnă neapărat că puteţi să faceţi planuri de nuntă. Mai ales dacă rămâneţi la stadiul de a emite opinii politicoase despre ei. Dacă, însă, începeţi să vă „permiteţi” opinii proprii despre „socri” şi nu vă mai limitaţi la a fi de acord cu „iubi” când vine vorba de ei, asta spune ceva despre cât de departe aţi ajuns.
„Mama-soacră” se împrieteneşte cu tine
Să socializezi cu mama lui „iubi” când vă vedeţi e una, dar când asta se întâmplă şi în afara întâlnirilor săptămânale… JACKPOT! De ce? 1. Înseamnă că ea te place! 2. Ea te place pentru că „iubi” e fericit/ă! 3. Ştie ea ceva, că altfel nici nu te-ar băga în seamă mai mult decât e cazul. Şi dacă nici ea nu ştie ce are la uşă… 4. Nici o mamă nu dezvoltă o relaţie serioasă cu iubitul/iubita copilului ei dacă nu crede că relaţia e serioasă. Voila!
„Porceala” nu mai e un tabu
Dacă aţi depăşit barierele politeţurilor de început şi puteţi să mâncaţi „ca porcii” unul de faţă cu celălalt, înseamnă că aţi atins punctul ăla din care o relaţie a devenit serioasă!
VIDEO LOL. Cum să nu te plictiseşti niciodată într-o relaţie de lungă durată
Tampoanele ei rămân mereu la vedere
Un argument în plus pentru niveul de confort la care s-a ajuns în relaţie.
Are mereu grijă să aibă acasă mâncarea ta preferată
Dacă nu locuiţi împreună, dar când deschizi frigiderul acasă la celălalt te simţi ca în rai, e clar că nu mai e vorba doar de un „fling”. „Iubi” te cunoaşte deja destul de bine şi dacă îşi dă şi tot interesul pentru gusturile tale, ar trebui să fie clar cam în ce punct se află relaţia voastră.
Vă spălaţi rufele unul altuia
Că rămâneţi peste noapte acasă la „iubi” şi vă lăsaţi lucruri acolo doar ca să nu le căraţi toată ziua după voi poate să nu fie chiar aşa mare chestie. Dar când le recuperaţi spălate şi eventual călcate e semn bun, dacă vrei o relaţie serioasă!
Ce-i al meu e şi al tău
Nu e valabil şi la haine, că, deh!, e mai greu, dar dacă gândiţi aşa înseamnă că s-ar putea să poţi deschide discuţia aia cu „ce facem peste un an” 😉