Cum se petrecea pe vremuri în căminele studenţeşti FOTO&VIDEO

„Meniul” unei petreceri de cămin nu era şi nici nu trebuia să fie prea variat. Fie se făcea chetă şi se cumpărau de băut de toate pentru toţi, după principiul ieftin şi mult, fie venea fiecare cu câte ceva şi se organiza un „bar” ad-hoc.

Foto: gawrylyta.wordpress.com

Produsele „tradiţionale” erau berea la PET şi vinul „vărsat”, iar dacă se mai găsea şi ceva „tărie” prin camera gazdei sau prin ale vecinilor, era deja ca la nuntă. Mai ales dacă cineva aducea o sticlă de şampanie sau vin spumant…

Mâncarea nici nu prea conta, aşa că sticksurile, biscuiţii săraţi, alunele şi, poate, ceva pateuri sau sărăţele de la patiseria de la metrou erau suficiente. La o adică, dacă răzbea foamea pe cineva, putea să se ducă până în cameră să bage ceva pe sub nas sau, pur şi simplu, să se servească din frigiderul cel mai apropiat.

Invitaţii erau, evident, vecinii de palier. Fie că voiai, fie că nu. Dar în general trebuia să anunţi pe toată lumea, ca să nu se simtă cineva lăsat pe dinafară şi să îţi creeze probleme. Nu că ar fi fost cazul, pentru că de obicei la petrecerile astea era oricum ca la o pomană la ţară, unde laşi poarta deschisă şi vine cel puţin jumătate de sat.

Evident, printre invitaţi trebuiau să fie şi portarul, şi responsabilul de cămin. Pentru că dacă pui la cale un chef „monstru”, trebuie să te pui bine cu „conducerea”.

Proviziile pentru party trebuiau să fie suficiente pentru un batalion, pentru că la un chef în cămin nu ştiai niciodată câţi vin. Mulţi veneau cu prietenii, prietenii chemau şi alţi amici, iar alţii veneau de la alte etaje pentru că auzeau că e rost de „băută”.

Foto: Flickr/Cosmin Deaconescu

Astfel, petrecerile se mutau de cele mai multe ori pe hol, pentru că nu avea nimeni pretenţia să încapă toată lumea într-o cameră de câţiva metri pătraţi. Şi chiar dacă o avea cineva, era imposibil.

Foto: a-visa-pe-bucatele.blogspot.com

Muzica era cel mai „spinos” capitol pentru că fiecare voia să facă pe DJ-ul. Aşa că era greu să alcătuieşti un program şi să te şi ţii de el, pentru că pe la jumatea melodiei se găsea cineva să schimbe registrul.

Mai simplu era la petrecerile cu chitarişti, unde playlistul din computer era rapid înlocuit cu cântece de munte, de cenaclu sau de orice altceva. Evident, imnul studenţilor cheflii din cămine era acesta:

În rest, majoritatea petrecerilor, cu excepţia celor „de profil”, începeau cu „băi, orice, dar fără manele” şi se terminau, când toată lumea era deja prea bine dispusă ca să-i mai pese, cu un cor de „ooooffff, viaţaaa meaaa” sau alte refrene celebre. Evident, „la mişto”.

Foto: captură youtube.com

Chefurile de cămin erau şi un bun prilej de a te „combina”, fie că erai fată, fie că erai băiat. Pentru că de la un moment dat încolo toţi se priveau unii pe alţii cu alţi ochi.

Când începea să se spargă gaşca, unii mai încingeau un joc de cărţi, o „mimă” sau pur şi simplu dădeau startul la discuţii mai mult sau mai puţin filosofice, stropite în continuare cu ce mai rămânea de băut.

LOL. Discuţii pe care oricine le are cel puţin o dată la petrecerile cu prietenii

Cu cât era mai mişto petrecerea, cu atât curăţenia de după era mai anevoioasă. Mai ales dacă toţi se simţeau atât de bine, încât la final erau „rupţi” (din diferite motive). Iar „măgăreaţa” pica de obicei pe cei care erau ceva mai treji şi realizau că nu pot lăsa holul ca după apocalipsă. De cele mai multe ori totul se îngrămădea în camera gazdei, urmând ca gunoiul să fie sortat şi dus după puţină odihnă. Bine, puţin mai multă…

Foto : studentie.ro

Asta dacă mai găseai pe unde să te odihneşti, pentru că de cele mai multe ori îţi găseai patul ocupat de un prieten care a „capitulat” mai devreme decât tine. Şi dacă tot trebuia să stai treaz, puteai să te mai distrezi puţin :)) Pe seama altora.