Uite câteva ponturi despre cum să îţi alegi outfitul perfect în funcţie de forma corpului. Ne mulţumeşti după ce o să te convingi că avem dreptate.
Forma de măr este aceea în care partea superioară a corpului este mai masivă decât cea de jos.
• Poartă haine care distrag atenţia de la partea de mijloc a corpului şi de la talie. Un decolteu în V sau o rochiţă tip A vor face minuni. Alege topuri care acoperă toată zona abdomenului şi care sunt mai lărguţe de la şolduri în jos.
• Evită hainele cu două rânduri de nasturi, topurile voluminoase şi pe cele mulate. Alege-le pe cele în straturi, pe cele cu falduri sau pe cele tip tunică.
• Evită skinny jeans şi pantalonii drepţi. Cei uşor evazaţi sau boot cut sunt alegerea potrivită pentru tine, pentru a crea o simetrie.
• Dacă porţi centuri, nu le purta în talie, ci chiar sub bust. Va crea iluzia unei talii mai subţiri-
Forma de pară este aceea în care partea superioară a corpului este mai mică decât cea de jos.
• Scoate-ţi în evidenţă umerii pentru a crea simetrie. Foloseşte eşarfe sau coliere care scot în evidenţă partea de sus a corpului.
• Alege topuri şi rochii imprimate, eventual cu decolteu „bărcuţă” sau mâneci bufante.
• Evită pantalonii muaţi, capri, fustele scurte şi pe cele tip creion. Cele „tip A” sunt mult mai potrivite.
• Poartă culori închise în partea de jos şi culori deschise în partea de sus.
Forma dreptunghiulară – subţire, dar fără talie, umerii şi şoldurile au aceeaşi dimensiune
• Dacă nu ai forme de la mama natură, le poţi crea cu ajutorul hainelor şi al accesoriilor. Poartă o centură în zona cea mai subţire a taliei pentru a o accentua. Alege talia înaltă şi rochii petrecute.
• Poartă topuri până la jumătatea şoldurilor, cu volănaşe în zona umerilor şi a bustului şi poartă accesorii care să dea volum părţii superioare a corpului.
• Jachetele sau rochiile cu peplum vor crea iluza unei talii în formă de clepsidră.
Forma de clepsidră este probabil cea mai dorită de femei: talie subţire, bust şi şolduri proeminente.
• Scoate-ţi în evidenţă formele cu haine care îţi subliniază talia.
• Evită hainele lălâi şi poartă sutiene/bustiere care să dea fermitate bustului.
• Topurile cu decolteu tip „V”, fustele „creion” şi tricourile îţi vor scoate în evidenţă sânii.