Acum câteva săptămâni, producătorul serialului a făcut marele anunț și a dat de înțeles că nu va urma doar sezonul doi, ci și sezonul trei. „Nu mi-ați dat altă variantă. Squid Game va avea un al doilea sezon. Deja știu tot ce se va întâmpla. Am toate detaliile în cap. Ați manifestat atâta presiune, atâta cerere, atâta iubire față de acest serial. Să scriu, să produc și să regizez un sezon a fost o sarcină foarte dificilă. Când mă gândesc să fac același lucru pentru sezonul 2, mă îngrijorez.”, a declarat acesta pentru CNN.
Lee Jung-jae, actorul din „Squid Game” a primit prima confirmare a muncii depuse. Pe lângă aprecierea din partea fanilor, Lee a plecat acum câteva zile acasă cu un trofeu SAG Awards. După ce s-a implicat atât de mult pe partea actoricească, se pare că are și câteva idei regizorale. Rămâne de văzut dacă le va pune sau nu cineva în practică.
„Încă de când am terminat de filmat sezonul unu, cu toții am participat la un brainstorming pentru a vedea cum le-am putea readuce la viață pe personajele care au murit de-a lungul acțiunii. Ideea mea este că oamenii mascați ar putea să-i care cât de repede posibil în exterior, acolo unde ar fi supuși unor operații.”, a declarat actorul.
Cei de la Netflix au confirmat și ei continuarea și se pare că fanii vor primi sezonul doi pe data de 9 noiembrie anul acesta.