Fără doar și poate, procesul „Johnny Depp vs. Amber Heard” este unul care a scris istorie. Actorul a luptat pentru imaginea sa și pentru a i se face dreptate. După o lună în care echipele de avocați au prezentat juraților cele mai concludente dovezi, verdictul a fost dat miercuri seară. Așa cum se așteptau și cum își doreau mulți, Johnny Depp a învins-o pe Amber Heard care acum este bună de plată. Amber va trebui să îi dea soțului ei nici mai mult, nici mai puțin de 13 milioane de euro pentru defăimare.
Johnny Depp nu a câștigat doar procesul, ci și simpatia milioanelor de fani. În fiecare zi, în fața tribunalului erau sute de persoane care scandau numele lui Depp și care îl așteptau în ropote de aplauze, lucru care nu s-a întâmplat deloc în cazul lui Amber. Mai mult, Johnny a înregistrat o creștere semnificativă, am putea spune chiar uriașă în mediul online.
În momentul în cate a început procesul, Depp avea 5.9 milioane de urmăritori pe Instagram, iar acum are peste 22 de milioane de fani care îi sunt alături. Cifrele sunt cât se poate de reale, iar dovadă stă numărul de aprecieri pe care actorul l-a primit la declarația pe care a semnat-o atunci când a aflat verdictul. Mai exact, aproape 16 milioane de fani au fost în asentimentul lui Depp.
La polul opus se află Amber Heard care nu prea a fost simpatizată pe parcursul procesului. Actrița are 4.8 milioane de fani și doar 285 de mii de aprecieri pentru declarația sa de după proces.