„Îi voi adresa Conchitei Wurst invitaţia de a veni la Gay Pride, pe 7 iunie. Dacă agenda nu îi va permite să ajungă atunci, sper totuşi să ne viziteze cât de curând, cu un alt prilej.”,
Remus Cernea speră ca prezenţa Conchitei Wurst să aibă un impact puternic asupra mentalităţii românilor.
„După cum se ştie, în ţara noastră, bătălia pentru schimbarea mentalităţilor este de asemenea, în curs. Prezenţa ei aici sunt convins că va reprezenta un sprijin pentru grăbirea lucrurilor în sensul respectului pentru diferenţă şi libertate”, a declarat Remus Cernea într-un comunicat.
Cernea e probabil una din puţinele persoane care nu au fost surprinse de succesul Conchitei Wurst la Eurovision pentru că: „Succesul ei are o valoare muzicală, dar reprezintă şi un mesaj de schimbare a mentalităţilor retrograde. Faptul că a primit atât de multe voturi din majoritatea ţărilor europene demonstrează că acest val de deschidere este din ce în ce mai amplu şi mai puternic” ,