Circuit închis. Nouă vedete care şi-au pierdut virginitatea cu alte celebrități

Vedetele sunt şi ele oameni ca toți oamenii şi fiecare a avut de trecut în viață prin momentul pierderii virginității. În fine, pierdere poate e un termen relativ, că unii au avut de câştigat. 

Publicat: 5 decembrie 2019, 13:29

Pentru ei, cuvântul pierdere nu poate avea sens negativ, pentru că asta s-a întâmplat cu o altă celebritate. Nu toate relațiile au fost ca în poveşti, unde rămâi cu „the special one” până la adânci bătrâneți. Dar măcar, fiind artişti, dezamăgirea s-a dovedit a fi o muză pentru ei.

Beyonce spune că s-a „păstrat” până în 2003, când a început relația cu Jay-Z: „Până atunci eram prea mică să am un iubit cu adevărat. Nu am locuit cu nimeni, nu am… ştii tu… Am experiență cu un singur tip, cel care de atunci este singurul bărbat din viața mea – Jay”

Taylor Swift a vrut să rămână virgină până la căsătorie. Iar apoi l-a întâlnit pe Jake Gyllenhaal, de care s-a despărțit în 2011, deşi visa să se mărite cu el, după cum le-ar fi spus prietenelor. Din fericire, şi-a canalizat sentimentele în piesa „The Moment I Knew”.

Selena Gomez şi Justin Bieber au fost împreună de mici. Nu ştim dacă pentru Justin prima experiență sexuală a fost cu Selena, dar ştim că în timpul relației cu el, cântăreața a renunțat la inelul purității pe care îl purtase în timp ce era împreună cu Nick Jonas. Prin 2015 a mărturisit într-un interviu că a ales să renunțe la virginitate pentru că îl iubea foarte mult pe Bieber: „Am crezut că nu fac nimic rău îndrăgostindu-mă. Din păcate se practică foarte mult să creezi o imagine perfectă cuiva şi apoi să distrugi omul pentru că e un subiect rentabil. Iar când eşti adolescent e şi mai greu de suportat”.

Kim Kardashian și-a pierdut virginitatea cu un membru al unei familii celebre: T.J. Jackson, nepotul lui Michael Jackson.

Vanessa Hudgens şi Zac Efron şi-au pierdut virginitatea împreună, după ce s-au cunoscut pe plaotul de filmare la „High School Musical”.

Britney Spears spune că primul bărbat din viața ei a fost Justin Timberlake, undeva la începutul anilor 2000, deşi îşi propusese să se păstreze până la căsătorie: „Eram cu Justin de doi ani când s-a întâmplat prima oară. Am crezut că el era alesul. Dar m-am înşelat”.

Miley Cyrus s-a întâlnit cu mulți băieți în perioada Hannah Montana, dar nu a părut că ar fi interesată de nimic sexual. Lucrurile s-au schimbat, însă, după ce l-a cunoscut pe Liam Hemsworth, în 2010. Deşi oficial nu a recunoscut niciodată că el ar fi fost primul bărbat din viața ei, felul în care s-a schimbat de când sunt împreună ne face să credem că este safe să presupunem asta:

Joe Jonas a povestit că şi-a pierdut virginitatea cu Ashley Green, cunoscută din Twilight: „Nu aveam prezervative, aşa că m-am dus la toboşarul nostru, Jack, care era colegul meu de cameră, şi am devastat camera căutându-le. Le-am găsit sub sertarul cu lenjerie. Când a venit acasă a crezut că fusese jefuit”.

PARTENERI