Chefi la cuțite, lider de audiență

Ieri seară, la Chefi cuțite, Cătălin Scărlătescu a înregistrat o nouă victorie la jocul de amuletă, într-o ediție a emisiunii care a fost lider de audiență. Competiția continuă mai aprig ca niciodată în această seară, când întrecerea pentru amuletă va isca cele mai aprinse discuții.

Publicat: 5 aprilie 2023, 22:25
Actualizat: 23 aprilie 2023, 22:26

          Difuzat de Antena 1 aseară, în intervalul 20:26 – 23:30, show-ul culinar a fost urmărit în minutul de aur 21:48 de peste 1,7 milioane de telespectatori, ocupând poziția de lider pe segmentele de public comercial și urban. Astfel, emisiunea a obținut, pe tronsonul publicului comercial cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, o audiență medie de 8.6 puncte de rating și o cotă de piață de 26.4%, în timp ce următorul clasat, Pro Tv, înregistra 6 puncte de rating și o cotă de piață de 18.5%. Și la orașe, emisiunea a fost prima opțiune a telespectatorilor, cu 7.9 puncte de rating și 19.6% cotă de piață, Pro Tv situându-se pe locul secund, cu 6.8 puncte de rating și 16.9% cotă de piață. Totodată, Antena 1 a fost lider de audiență pe interval orar prime time (19:00-23:00), obținând, pe tronsonul publicului comercial, 7.1 puncte de rating și 21.8% cotă de piață.

          Ediția de aseară Chefi la cuțite l-a adus în ringul amuletei pe câștigătorul sezonului 8 al show-ului gastronomic, Ionuț Belei – cel care și-a măsurat forțele la bancurile de lucru cu Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu. Provocarea Ginei Pistol pentru toți cei patru a fost aceea de a crea preparate care să conțină 11 condimente, jurizarea fiind făcută de data aceasta de Răzvan Fodor. Verdictul i-a adus lui Cătălin Scărlătescu cea de-a patra amuletă din acest sezon, avantajul fiind unul extrem de important: ”poți interzice celorlalți doi Chefi să spună echipelor ce preparate vor găti”.

          Competiția se complică în seara aceasta, ambiția Chefilor de a obține victoria născând discuții foarte aprinse. ”N-a mai făcut nimeni așa ceva până acum”, a comentat Sorin Bontea situația fără precendent de la jocul de amuletă de diseară. Conflictul de proporții se va desfășura chiar sub ochii invitatei care face jurizarea, Elwira Petre. ”A fost război! Eu nu credeam că ei iau atât de tare în serios acest concurs”, a fost reacția Elwirei, iar Gina Pistol va fi la un pas de a interveni în privința verdictului.

          De cealaltă parte, o nouă rundă de concurenți le dezvăluie celor trei jurați farfurii asezonate cu povești surprinzătoare. Călin Donca, unul dintre cei mai bogați români, al cărui nume figurează în top Forbes 500 și care conduce o afacere de succes, vine la Chefi la cuțite alături de soția sa, dornic să-și demonstreze creativitatea în bucătărie. ”Vreau să le împărtășesc Chefilor o invenție culinară, pe care o voi arăta pentru prima dată chiar aici”, a anunțat Călin Donca. Cum se va desfășura lupta încinsă pentru amuletă și ce verdicte vor da jurații în arena preselecțiilor telespectatorii vor afla în ediția Chefi la cuțite difuzată de Antena 1 în această seară, de la 20:30.  

PARTENERI