În așteptarea premierei sezonului 10 Chefi la cuțite, Cătălin Scărlătescu spune că știe care sunt punctele slabe ale adversarilor săi: “Sorin Bontea are această problemă: câteodată, nu știe să-și calibreze farfuriile. Și spune: <Farfuria mea e superbă, a ta e urâtă>. Dar apoi pierde! Iar Florin Dumitrescu se enervează prea rău. Și nu-l poți face pe Dumitrescu să greșească. Doar el se poate face pe el însuși să greșească.” Cum a exploatat Cătălin Scărlătescu observațiile sale despre ceilalți jurați telespectatorii vor vedea la Antena 1, într-un sezon special Chefi la cuțite, care marchează un deceniu de prietenie și rivalitate în celebrul trio al maeștrilor bucătăriei.
Despre anii în care a câștigat trei trofee la întrecerea de pe ringul celor mai bune preparate Cătălin Scărlătescu vorbește cu emoție, amintindu-și de câțiva dintre competitorii cei mai talentați: “Unul dintre concurenții cu care am rămas într-o legătură strânsă este Iulian Mitea. Băiatul acesta a muncit, muncește și va munci foarte mult în bucătărie. Mi-a plăcut foarte mult felul lui de a înțelege profesionalismul. Îmi amintesc și de Cătălin Banu, care a muncit cu mine o vară la mare și a reușit să devină un adevărat Chef într-un timp foarte scurt. Și cu Narcisa Birjaru m-am revăzut – când ne-am întâlnit era Chef la un restaurant mare de pe litoral.”
Acum este timpul ca noi concurenți pasionați de gastronomie să se afirme la bancurile de lucru din platoul show-ului culinar. Care dintre jurați va avea cea mai puternică echipă și cu ce provocări speciale vine competiția aniversară telespectatorii vor descoperi în curând, la
Antena 1. “Abia aștept și eu să văd cu ce vine nou sezonul 10. Acum nici amuletele nu vor mai fi aceleași. Sunt curios oare câți concurenți vom avea și ce-o să se mai întâmple în acest sezon, pentru că este unul aniversar și trebuie să-l facem să fie așa!”, a declarat Cătălin Scărlătescu.