De departe cea mai mare dezamăgire a anului a venit din parte lui Zayn Malik, care a ales să părăsească One Direction. Vestea a căzut ca un trăznet peste direcționeri în martie și toată lumea a sperat că nu e adevărat. A doua veste proastă pentru fani a fost că trupa se pregătește să ia o pauză prelungită, la începutul anului 2016.
Ed Sheeran a șocat pe toată lumea în luna decembrie, când a anunțat că renunță la rețelele de socializare și la smartphone. El a publicat un mesaj prin care și-a anunțat fanii că nu va mai comunica pe internet aproape deloc. Artistul consideră că rețelele sociale devin periculoase atunci când încep să dea dependență.
Cea mai neașteptată colaborare vine de la Ariana Grande și Andrea Bocelli. Cei doi au lansat o piesă pe cât de neașteptată, pe atât de emoționantă, în limba italiană. ”E Piu Ti Penso” a adunat aproape nouă milioane de vizualizări pe YouTube în două luni de la lansare.
Legendarii de la Queen l-au luat alături de ei pe nonconformistul Adam Lambert. Alăturarea dintre trupa Queen și finalistul American Idol este una foarte originală, iar vocile și stilurile lor muzicale se completează reciproc. Ei susțin un turneu prin 10 țări din Europa, iar în 2016 vor ajunge și la București. Intră pe zutv.ro să vezi cele mai tari răsturnări de situație de anul acesta!