Chiar dacă nu este pentru prima dată când își pune la încercare curajul, dar și abilitățile, Alina Pușcaș mărturisește că antrenamentele pentru Splash nu sunt niciodată ușoare. ”Nu pot să zic că voi sări spectaculos pentru că instinctul de conservare pare să se fi acutizat față de acum șapte ani când am participat prima oară la Splash. Așa că încep prin a mă scuza de acum, nu cred că o să fac o mega săritură, îmi este în continuare foarte frică de înălțime. Plus că deja au apărut vânătăile, e un mic dezastru, dar va trebui să fac oricum săritura”, a povestit Alina Pușcaș, care pe parcursul antrenamentelor a profitat de fiecare moment liber pentru a se întinde și pentru a-și relaxa mușchii suprasolicitați. Cum se va descurca Alina, cei de acasă pot afla începând de vineri 13 august, de la ora 20.30, și sâmbătă, 14 august, de la ora 20.00, la Antena 1.
Zeci de personalități, care activează în domenii cu totul diferite, îşi vor demonstra abilităţile în privinţa săriturilor în apă, dar, mai ales, vor încerca să-și testeze limitele și să-și învingă temerile, în cel mai nou sezon al emisiunii Splash! Vedete la apă. În fiecare vineri și sâmbătă, concurenții vor parcurge antrenamente istovitoare alături de instructori pentru a-și face curaj să sară de pe platformele cu înălțimi de 3, 5, 7 sau chiar și 10 metri ale unui bazin olimpic.
Iulia Albu, Nea Mărin şi Jean de la Craiova sunt primele surprize din juriul celui mai răcoritor show al verii, Splash! Vedete la apă, care va fi difuzat în fiecare vineri, de la ora 20.30, și sâmbătă, de la 20.00, începând cu data de 13 și, respectiv, 14 august, la Antena 1. De partea cealaltă, Ramona Olaru, Anna Lesko şi Răzvan Fodor se alătură echipei în calitate de prezentatori, în timp ce Paula Chirilă şi Romică Ţociu vor avea misiunea de a ţine sub observaţie concurenţii pe parcursul spectaculosului concurs al săriturilor în apă!
Jurații vor fi cei care vor nota curajul și evoluția în concurs, dar vor ține cont și de impresia artistică și de partea tehnică a săriturilor, iar fiecare va acorda o singură notă pentru fiecare concurent. La finalul fiecărei ediții, cel mai curajos concurent și autorul celei mai spectaculoase sărituri va fi ales de membrii juriului pentru a se califica în marea finală a celui mai răcoritor show al verii. Cine sunt celelalte vedete care se vor lăsa pe mâna campionilor într-ale săriturilor şi ce salturi vor alege acestea să facă, telespectatorii pot afla în fiecare vineri de la ora 20.30 și sâmbătă, de la ora 20.00, începând cu data de 13 și, respectiv, 14 august, la Antena 1!