Radu Bucălae și Gabi Costin (Boris Johnson) au fost cei doi invitați speciali în cea de-a zecea ediție din cel de-al 11-lea sezon iUmor, în timp ce jurații au decis să trimită la votul publicului cinci concurenți spectaculoși. Așadar, cei de acasă încă îi mai pot vota până astăzi, la ora 16.00, în aplicația Antena 1 pe Octavian Vînău, Bellucci Boys, Tom Timon, Tudor Costina sau T-Rex.
Următoarele ediții din cel de-al 11-lea sezon iUmor pot fi urmărite în fiecare duminică, de la 20.00, la Antena 1! Delia, Cheloo și Mihai Bendeac se vor așeza la masa juriului și se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Nici în acest sezon nu vor lipsi invitații speciali și nici personajele istorice care, indiferent de secolele din care vin, vor demonstra că umorul nu are bariere.
Delia, Cheloo și Mihai Bendeac își vor exprima opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show. Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câștigătorul iUmor va fi anunțat ulterior în Observatorul orei 16.
În noul sezon iMai mult umor, Vlad Drăgulin va urmări tot ce se întâmplă în culisele emisiunii iUmor prin ochii personajului Titi Tiriboi, zis Puiu, un impresar de vedete în vârstă de 74 de ani. Serialul iMai Mult Umor, al cărui protagonist este, va însoți fiecare ediție iUmor și va fi difuzat săptămânal, pe Antenaplay.ro.