Ce să faci dacă vrei să te împaci cu iubitul

Studiile spun că aproape jumătate din cuplurile care se despart îşi mai acordă cel puţin o şansă. Dacă nu vrei ca relaţia voastră să se termine, deşi după ultima ceartă ţi-ai asigurat iubitul că nu vrei să-l mai vezi, iar el a plecat ca şi cum abia aştepta să spui asta, iată câteva idei care ţi l-ar putea aduce înapoi.

Publicat: 22 iulie 2015, 19:47

În primul rând e bine să ai o „discuţie” cu tine, să analizezi foarte bine situaţia şi să fii sigură că îl vrei înapoi. Dacă împăcarea e doar un moft pe care vrei să ţi-l faci ca să te asiguri că el suferă sau că îl poţi recâştiga oricând, mai bine las-o baltă. Nu vei face decât să pierzi timpul amândurora, pentru că mai devreme sau mai târziu veţi ajunge în acelaşi punct.

Dacă vrei cu adevărat să te împaci cu iubitul, e bine să îţi faci un plan de atac, pentru că altfel rişti să comiţi greşeli care vor zădărnici drumul spre împăcare.

Asemenea greşeli sunt mesajele şi telefoanele repetate (instinctul îţi poate spune că e bine să faci asta, dar nu vei face decât să-l sufoci şi, probabil, să te faci de râs la un moment dat).

Dovezile de afecţiune pot fi bune, dar ai grijă să nu exagerezi cu ele, chiar dacă vrei să-i arăţi că nimeni nu îl va mai iubi aşa cum o faci tu.

Victimizarea este şi ea un „păcat” de neiertat când vrei să te împaci cu fostul. Vei părea o persoană nesigură, iar împăcarea nu trebuie să fie din milă.

Pe scurt, e nevoie să laşi ceva timp şi spaţiu între voi, înainte de a trece la „atac”. Până atunci, tu trebuie să te aduni, să te reevaluezi şi să redevii persoana irezistibilă de care s-a îndrăgostit. Iar el va începe să se întrebe ce e cu tine şi va deveni uşor intrigat de aparenta ta lipsă de regrete.

Când te simţi pregătită să treci la „luptă”, iată câţiva paşi pe care e bine să-i urmezi.

1. Scrie-i un mesaj. Dar nu unul sec sau în care să-ţi declari iubirea. Şi în niciun caz unul în care să-i reproşezi ceva. Poţi să-i spui doar că ceva ţi-a adus aminte de el. E important să asocieze intrarea în contact cu tine cu o amintire plăcută care vă leagă.

FOTO OMG: Ex-ul a împărțit totul la doi la propriu!

2. După ce restabiliţi comunicarea, spune-i că ţi-ar plăcea să vă vedeţi la o cafea sau un suc. E important să nu o numeşti „întâlnire”, pentru că ideea că vrei să vă împăcaţi s-ar putea să îl sperie pentru început. E bine să o iei încet şi să fii încrezătoare, lucruri care îl vor intriga. Dacă refuză, nu fii foarte, foarte insistentă, nu-i face reproşuri, ci doar încearcă să obţii o promisiune pentru altă dată.

3. Când vă vedeţi, nu trebuie să îl laşi să vadă că îţi doreşti împăcarea mai mult ca orice altceva. Şi nu vorbi despre relaţia voastră. Spune-i că ţi-a lipsit, dar nu-i arăta că în ultima lună tot ce ai făcut a fost să te gândeşti cum să-l recucereşti. Fii sexy, glumeaţă, atrăgătoare, misterioasă. Fii minunată şi fă-l să-i fie dor de vremurile bune. Ideea e ca iniţiativa să pară că-i aparţine, să creadă că el este cel care te recucereşte.

Dacă planul tău nu dă roade, nu face o scenă şi nu dispera. Dacă nu te-ai împăcat cu el, nu înseamnă că niciun bărbat nu o să se mai uite vreodată la tine, ci doar că el nu era bărbatul potrivit, aşa cum probabil credeai la un moment dat.

PARTENERI