Kylie Jenner și Tyga au avut o relație tumultoasă, mai ales că s-au cunoscut la o vârstă destul de fragedă la care nu știau cum să își managerieze sentimentele. Cei doi s-au văzut pentru prima dată la petrecerea de 16 ani a lui Kendall și se pare că a fost dragoste la prima vedere. A durat destul de mult pentru ca cei doi să se afișeze împreună pe Instagram, Kylie așteptând ca Tyga să se despartă de iubita lui de atunci, Blac Chyna. Relația lor a urmat cursul firesc al relațiilor din lumea vedetelor: cadouri scumpe, tatuaje, postări pe Twitter, dar nu a durat prea mult.
Acum, cei doi nu mai au nimic în comun, iar Tyga se pare că și-a schimbat gusturile în materie de partenere. Rapperul a ignorat miile de kilometri distanță dintre America și România și a pus ochii pe un personaj destul de cunoscut și de controversat de la noi. Andra Volos este cea care i-a sucit mințile lui Tyga. Rapperul i-a trimis acesteia chiar și un mesaj și se pare că nu va renunța până când aceasta nu îi va răspunde.