Artista a publicat pe contul său de Instagram o fotografie, în care apare alături de soțul său, Michael Douglas. Fotografia este realizată în timpul unei vacanțe, iar Catherine Zeta-Jones poartă o ie românească. În imaginea cu pricina, vedeta purta o bluză ce la prima vedere părea să fie o ie românescă, din pricina modelelor alese, așa că admiratoarele sale de la noi din țară s-au grăbit să o complimenteze pe aceasta în legătură cu alegerea făcută.
Româncele au fost plăcut surprinse de alegerea artistei și au vrut să îi aducă la cunoștință faptul că obiectul vestimentar pe care îl poartă se numește „ie”, în timp ce ucrainencele au spus că bluza face parte din portul lor popular. După numeroasele comentarii purtate în contradictoriu, contul „La Blouse Roumaine” a decis să clarifice puțin lucrurile, având în vedere că deținea informații cu privire la creatoarea bluzei, Vita Kin, un designer ucrainean care realizează haine inspirate din cultura populară. „Designerul este ucrainean, dar modelul se apropie foarte mult de iile românești din Transilvania și Banat. Chiar și Vita Kin a recunoscut că sunt asemănătoare”, a explicat admin-ul contului său social.