Împreună cu gazda emisiunii, dr Mihai Pautov (medic specialist în chirurgie generală la Institutul Clinic Fundeni), şi cu dr. Elena Popa (medic specialist Dermato-Venerologie şi Estetică Medicală), Carmen Brumă (autor programe de slăbit) şi Ana Barbu (consultant certificat în somnul copiilor) îşi propun să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate.
„Mă bucur că am revenit la Antena 1 într-un proiect care mi se potriveşte foarte bine şi care este în concordanţă cu mesajul meu public şi preocupările mele de ani de zile, adică alimentaţia sănătoasă, echilibrată, sportul şi o stare de sănătate optimă. Sunt încântată de echipa cu care am lucrat, de invitaţii noştri şi sper că telespectatorii Antena 1 vor aprecia această emisiune inedită ca format în peisajul media!”, a declarat Carmen Brumă.
„Sunt onorată să fac parte din echipa MediCOOL, formată din tineri profesionişti în domeniul lor, cool şi informaţi. Sper ca toată povestea experienţei mele de mamă, cu anxietăţi şi zâmbete, nesomn şi împliniri, frustrări şi bucurii să folosească şi altor părinţi care se află acum în acest carusel plin cu sentimente contradictorii şi întrebări. Abia aştept să dezbatem de-a fir a păr toate subiectele actuale din sfera parentingului, fără filtre”, a declarat Ana Barbu, consultant certificat în somnul copiilor.
În fiecare săptămână, aceştia, alături de invitaţii săi, medici din diverse specializări vor discuta o serie de subiecte legate de sănătate şi răspund întrebărilor venite de la telespectatori.