Care-i care? Dua Lipa are o sosie la noi în țară. Uite cum arată românca!

Aproape că nu există persoană care nu aibă o persoană trasă la indigo care să îi semene atât de mult, încât lumea să le considere gemene sau gemeni. Este și cazul lui Dua Lipa, artista a cărei sosie se află chiar la noi în țară. Sau, cel puțin, una dintre ele.

Publicat: 3 august 2021, 11:48
De11 May 2021, United Kingdom, London: English singer Dua Lipa gives an interview as she arrives at the Brit Awards 2021 at the O2 Arena. Photo: John Marshall/PA Media/dpa

Dua Lipa nu mai are nevoie de prezentare. Artista merge pe principiul ”veni, vidi, vici”, iar toate piesele pe care le lansează ajung imediat în topuri. Dua a cucerit publicul de la prima piesă, iar de atunci și până acum, artista a reușit să creeze un brand în jurul numelui ei. Aproape că nu este gala la care să fie nominalizată și să nu plece acasă cu mult râvnitele trofee, iar asta o face una dintre cele mai apreciate artiste worldwide.

Dua a cochetat de-a lungul timpului cu mai multe stiluri, atât vestimentare, cât și muzicale până l-a găsit pe cel care i se potrivește cel mai bine. De la păr lung, la păr scurt, cu sau fără breton, de la brunet, la blond, la roșcat și apoi la brunet, pe toate le-a încercat Dua. Artista a decis că cel mai bine rămâne la culoare cu care i-a obișnuit pe fani și se pare că a făcut o alegere înțeleaptă.

Fiind atât de cunoscută la nivel mondial, Dua nu avea cum să scape de fenomenul sosiilor. Artista are cu siguranță multe sosii, iar una dintre ele se află chiar la noi în țară. Ioana Șerban este cea care a urcat pe contul ei de Instagram o imagine în care cei care o urmăresc au avut pentru o secundă impresia că se află pe contul lui Dua.

Îți lăsăm aici imaginea ca sa te convingi!

 

 

PARTENERI