În urmă cu fix o lună, Cardi B anunța că a devenit mămică pentru a doua oară. Artista părea că s-a refăcut destul de repede, a slăbit considerabil și a participat, săptămâna trecută, la Săptămâna Modei de la Paris. Artista a strălucit în două ținute marca Mugler, care i-au pus în evidență talia subțire. Revenită acasă, Cardi a povestit, pe Insta Stories, că organismul ei încă se reface după nașterea bebelușului. Artista a dezvăluit că a avut parte de complicații la naștere și că a fost mai greu decât și-a imaginat: ”A fost o nebunie, am pierdut foarte mult sânge”, a spus Cardi într-un story.
Proaspăta mămică a mai dezvăluit că primește complimente pentru felul în care arată corpul ei acum, mai ales șoldurile. Schimbările se datorează tot sarcinii, pentru că bebelușul a fost poziționat foarte jos și a creat presiune pe oasele bazinului, făcându-le să se depărteze puțin. Cât despre zvonurile că ar fi făcut o abdominoplastie pentru a scăpa de burtică atât de repede, Cardi a dezmințit informația și a explicat că nu este posibilă o astfel de intervenție la atât de puțin timp după naștere: ”Pielea este in continuare lăsată și tot mai am burtică”, a spus artista, arătând spre abdomenul inferior.